Mănăstiri

SIMONOS PETRA

A fost zidită, prin minune, pe la mijlocul sec. XIV-lea. Cum? Stând la rugăciune cuviosul Simeon, ctitorul ei, o stea s-a lăsat din cer în noaptea de Crăciun, arătând locul unde trebue să zidească manastirea. De aceea s-a numit noul Betleem. Un inger s-a coborat din cer cu o sfoara, si, apucand sfantul de un capat si ingerul de celalalt capat, au inconjurat stanca si au tras, retezand varful stancii, pentru a se putea construi manastirea. Cuviosul Simeon a venit în Sfantul Munte pe la 870, pusnicindu-se într-o pesteră care se vede si astăzi. In 1334, regele sârbilor, Ioan Ugles, a reînoit-o si îmbogătit-o cu daruri scumpe. După un timp, manastirea a fost jefuită de arabi. Un alt cuvios, tot Simeon, a reînoit-o, fiind ajutat de împăratul Bizantin, —Andronie-cel-mare, al cărui fiu Ioan, a vietuit în manastire necunoscut de nimeni— ca grădinar. La 1581, a fost distrusă de foc. Aproximativ 30 călugări s-au aruncat de pe stâncă pentru a se salva, dar si-au găsit moartea. Egumenul manastirii, Eugeniu, si cu câtiva călugări care scăpară, s-au retras în Manastirea Xenofonte, de unde mai în urmă au revenit si au refăcut-o cu ajutoare bănesti din Tara Românească. La 1593-1601, Mihai Viteazul a ajutat-o cu bani (anual) si i-a trimis ca dar o evanghelie îmbrăcată în argint si poleită cu aur, precum si două cruci de lemn sfant. I-a închinat si manastirea sa din Bucuresti, cu schitul ei: Besteleu din Arges si Izvoranul din judetul Buzău. Sfinte moaste are: mâna stângă a Mariei Magdalena, capul Sfantului Modest, capul Sfantului Pavel Mărturisitorul, părticele de la Sfanta Varvara, Sfanta Evdochia, Sfantul Trifon, Sfantul Naum, Sfantul Eftimie si Iacob Persul .

Această mănăstire se află în partea de S-V a peninsulei și este închinată Nașterii Domnului. A fost înființată de cuviosul Simon, care s-a nevoit într-o peșteră puțin mai sus de locul unde se află mănăstirea. Se spune că într-o noapte, pe când se afla la rugăciune, a văzut o lumină puternică pe muntele din apropiere. Era în noaptea Nașterii Domnului. Apoi a văzut doi îngeri cu o frânghie în mână. Unul stătea de o parte de munte ținând frânghia de un capăt, iar celălalt stătea de partea cealaltă, ținând frânghia de celălalt capăt. Și trecând cu frânghia peste vârful muntelui l-a tăiat, rămânând un mic platou. Unul din îngeri, privind spre cuviosul Simon i-a spus: „Pe acest loc să zidești o mănăstire în cinstea Nașterii Domnului!".

Ascultând de porunca îngerului, cuviosul Simon a început această lucrare. Locul era foarte prăpăstios și foarte greu de lucrat pe el. În exterior, în jurul zidurilor, erau numai prăpăstii.

După ce au înălțat o parte din zid, muncitorii au fost cuprinși de frică din cauza înălțimii și se gândeau să plece, lăsând lucrul neterminat. Înainte de plecarea lor, cuviosul Simon a trimis pe ucenicul său Isaia să-i cinstească; dar când s-a apropiat de ei pe schelă a alunecat și a căzut de la înălțimea aceea în prăpastie. Dar ucenicul nu a pățit nimic, fiind ținut de o mână nevăzută. Chiar tava care o avea în mâini a rămas neatinsă, cu paharele pline. Văzând muncitorii această minune s-au întărit și luând curaj nu au mai abandonat lucrarea, continuând-o până la sfârșit.

La început cuviosul Simon a numit mănăstirea „Noul Betleem", dar mai târziu, după adormirea lui, a luat denumirea care se păstrează și astăzi, adică Simonos al Pietrei, de la numele lui și de la piatra pe care a fost zidită.

Mănăstirea a fost arsă de multe ori, fiind ajutată mult de domnitorul român Mihai Viteazul; la arhondaricul mănăstirii este păstrat și în prezent un tablou cu chipul acestuia.

În anul 1762 a venit în mănăstire cuviosul ieromonah rus Paisie Velicicovschi împreună cu alți câțiva monahi. Nu a rămas aici mult timp, dar a reușit să populeze din nou mănăstirea, care se afla aproape de pustiire.

În biserica mare se află o icoană a Maicii Domnului făcătoare de minuni despre care se spune că a venit singură de la Mănăstirea Vatopedu. Pe lângă alte sfinte moaște se află o bucată de Lemn din Sfânta Cruce, o mână a Sfintei Maria Magdalena, care e tot timpul caldă și despre care se spune că este mâna cu care l-a atins pe Mântuitorul Hristos după înviere. Se mai află și mâna Cuviosului Dionisie de Zachintos, părticele de la Sfântul Haralambie, Sfinții Cozma și Damian și Sfântul Mucenic Hristofor.

În prezent numărul monahilor din mănăstire și a celor din împrejurimi trece de 100.